Interviu din 2001 reaparut in revista “Raum&Zeit” in numarul special din 2008

Doresc sa va prezint traducerea unui interviu luat in 2001 Domnului Doctor Heinrich Kremer de catre Hans-Joachim Ehlers, redactor-sef al revistei germane „raum&zeit”. Am tinut sa mentionez anul in care a fost luat acest interviu, pentru a se putea observa faptul ca, asa cum veti vedea din randurile de mai jos, problema cancerului si a AIDS ar fi putut fi de mult solutionati, daca acest lucru s-ar fi dorit cu adevarat. Insa nu numai ca nu se doreste rezolvarea problemei cancerului sau a AIDS, dar insasi medicamentatia prescrisa in cazurile de AIDS, spre exemplu, provoaca exact boala pe care ar trebui aparent sa o vindece. Cu ajutorul preparatelor cum ar fi Bactrim, AZT, etc. industria farmaceutica sustine nu chiar ca ar putea vindeca boala, dar ca, aparent, poate astfel prelungi viata pacientului. In realitate tocmai substantele continute de aceste medicamente conduc la slabirea sistemului imunitar intr-o masura atat de mare, incat in cele din urma survine decesul pacientului. Iar socanta realitate ca aceste lucruri SUNT CUNOSCUTE atat industriei farmaceutice cat si medicilor alopati (si ma refer aici in primul rand la Consiliile de Profesori Universitari care aproba terapiile standard) nu cred ca poate sa gaseasca nici un fel de justificare. Pentru mine, din punct de vedere juridic, acest lucru se numeste crima cu premeditare, iar din punct de vedere moral, nu-mi pot imagina ca o fiinta umana poate decadea mai mult, decat atunci cand trimite la moarte cu buna stiinta alte fiinte umane, sub masca „vindecatorului” si sub juramantul lui Hippocrat. Daca industria farmaceutica nu este interesata de altceva decat de sporirea beneficiului financiar, corpul medical ar trebui totusi sa fie in primul rand interesat de ceea ce este(sau mai exact, ar trebui sa fie) misiunea sa principala, vindecarea omului bolnav. Sau ma insel? Chiar daca in principal este vorba de categorii sociale cum ar fi cele ale dependentilor de droguri sau homosexualilor (culmea este ca prostituatele nu sunt o categorie de risc, de abea daca se cunosc cateva cazuri in randul acestui grup de persoane, desi se spune ca AIDS este o boala cu transmitere sexuala; si aici va rog sa nu veniti cu argumentul “prezervativului” caci nu este un argument solid) , nu avem voie sa uitam nici o clipa ca, cel putin din punct de vedere moral si crestin, si acestia sunt fratii si surorile noastre, astfel ca aceste categorii au cu atat mai mult nevoie de ajutorul nostru.

 

Dr.Heinrich Kremer

H.-J. Ehlers: (Pe viitor in acest text HJE) Domnule Doctor Kremer, ati scris o carte absolut remarcabila, „Die stille Revolution der AIDS- und Krebsmedizin” (Revolutia tacuta a medicinei AIDS si cancerului). Pentru inceput o intrebare: ce are in comun medicina cancerului cu cea a AIDS-ului?

Dr. Kremer: (Pe viitor in acest text Dr.K) In urma cu 20 de ani (mai exact in 1981) s-a relatat pentru prima oara despre aparitia unei forme foarte rare de cancer, sarcomul Kaposi, la pacienti homosexuali americani in varsta de circa 35 de ani. Sarcomul Kaposi este o tumoare a celulelor spinoase derivate din linia celulelor endoteliale. Sarcomul Kaposi poate fi clasificat in 4 tipuri: epidemic asociat cu AIDS, imunocompromis, clasic sau sporadic si endemic. Sarcomul Kaposi asociat cu AIDS apare la pacientii cu infectie HIV avansata si este cea mai comuna prezentare a sarcomului, sustine medicina alopata. Sarcomul Kaposi imunocompromis apare dupa transplantul de organ solid sau la pacientii care primesc terapie imunosupresiva. Incidenta sa este crescuta de pana la 100 de ori dupa un transplant. Alti pacienti homosexuali, cu sau mai ales fara sarcomul Kaposi, sufereau de infectii fungice pulmonare sau a altor organe. Multi dintre acesti pacienti au decedat la vremea respectiva datorita faptului ca chemo-antibioticele folosite nu au reusit sa aduca vindecarea dorita. Marea majoritate a pacientilor dezvolta o cahexie, o pierdere a masei celulare a corpului (sindromul Wasting), care nu putea fi combatuta prin metode specifice de nutritie. Trasatura comuna a acestor pacienti cu cancer si infectii era pierderea capacitatii de aparare imunitara celulara, contra agentilor patogeni intra-celulari, in timp ce linia extra-celulara, de aparare contra microbilor si care este reprezentata de anticorpi, aparea complect intacta, ba chiar suprastimultata, cu un numar mult mai mare de anticorpi decat ar fi fost normal. Aceasta constelatie patologica – pierederea de masa celulara, infectiile fungice si eventual sarcomul Kaposi – a fost ulterior denumita „deficienta imunitara dobandita”, adica in engleza AIDS (SIDA). Esential insa era faptul ca aceasta combinatie de simptome era absolut identica cu cea care aparea la pacientii care urmau sa primeasca un transplan de organ, care deja din anii 60 erau tratati cu Azathioprin, o substanta puternic imuno-subpresiva, in ideea de a preintampina o respingere a organului transplantat. Deci legatura dintre cancer si deficienta imuno-celulara indusa (AIDS) era cunoscuta deja medicilor de cel putin doua decenii, la momentul in care in 1981 au fost relatate aceste prime cazuri in USA.

 

HJE: Dar medicii din clinicile americane au relatat la vremea respectiva ca acesti pacienti fusesera, pana la momentul declansarii bolii, persoane perfect sanatoase si nu fusesera, anterior aparitiei bolii, terapiati cu medicamentatie imunosubpresiva.

Dr.K: Aceste diagnostice erau aparent corecte, dar departe de realitate. Aceste diagnoze false au condus pana astazi la una dintre cele mai grave si mai absurde erori medicale ale medicinei moderne. In baza identitatii absolute de simptome ar fi fost logic sa ne intrebam daca nu cumva „AIDS” avea ca si cauza substante care aveau un profil asemanator cu Azathioprin, deci cu efect imunosubpresiv si toxic celular, inainte de a decreta aparitia unei „noi epidemii infectioase mortale transmisibile prin sex”. Ar fi fost normal ca mai intai sa se caute si sa se cerceteze astfel de substante, care nu fusesera insa „prescrise“, ca in cazul pacientilor cu transplant de organe, ci fusesera consumate voluntar de catre respectivele persoane.

 

HJE: Exista astfel de substante?

 

Dr.K: Da. Printre homosexualii din Europa si USA faceau furori prin anii 70 asa-numitele inhalatii Poppers, adica inhalarea de gaze de azot ca drog sexual, cu rol de relaxare musculara (anala) si de prelungire a starii de erectie a penisului. In experimentele efectuate pe animale oamenii de stiinta au constatat ca astfel de gaze pe baza de azot, cum ar fi Amylnitrit dar si altele, aveau actiune imunosubpresiva deosebit de periculoasa. In publicatiile medicale poate oricine citi ca in rapoartele asupra acestor primi pacienti homosexuali, se raporta faptul ca acestia practicau frecvent inhalarea de astfel de substante periculoase (nitriti). Nitritii si grupul Aza din Azathioprin au un profil azotic similar. Aceste substanae dau nastere la nitrozothiole si astfel inhiba anumiti fermeti in organelele respiratorii ale celulelor umane, adica in mitocondrii.

 

HJE: Si ce urmari au toate acestea?

 

Dr.K: Consecinta este blocarea respiratiei celulare dependente de oxigen. Celulele mor sau se „re-cupleaza” pe modalitatea de castigare de energie prin fermentare, care este tipica celulelor canceroase, deci alimentare energetica anaeroba, independenta de oxigen (bazata pe fermentatie). Dar nu numai practica inhalarii acestor substante duce la aceste transformari, ci si larga raspandire a folosirii de antibiotice imunosubpresive. Nenumarate cercetari din anii 70 au aratat ca homosexualii care practicau frecventa schimbare de parteneri (promiscuitivi) erau grupul cel mai periclitat din randul homosexualilor, atat in USA cat si in Europa. Ca arma-minune contra multi-infectiozitatii, la acea vreme era folosit medicamentul Bactrim, care continea pe langa un sulfonamid, si substanta Trimethoprim. Homosexualii promiscuitivi erau grupul care folosea cel mai frecvent Bactrim, medicament considerat a fi „una dintre substantele cele mai de succes care au fost vreodata descoperite”, asa cum se lauda producatorul acestui medicament, concernul farma Hoffmann-La Roche. In realitate Bactrim este una dintre substantele cele mai periculoase! Bactrim este anual prescris la circa 5% din populatia planetei! Datorita similitudinilor structurale azotoase dintre Azathioprin si Timethoprim, au fost inca in anii 70 efectuate in Anglia experimente si cercetari de laborator pe animale, pentru cercetarea actiunilor imunosubpresive ale Trimethoprim-ului. Iar rezultatele au fost mai mult decat concludente: Trimethoprim, in dozaj similar cu cel folosit in Bactrim pentru terapia umana, impiedica respingerea de transplant de piele la fel de mult timp ca si Azathioprin. În 1971 a fost deja certificat faptul ca terapierea cu Bactrim, deja in dozajul terapeutic normal si pe perioada normala de administrare, favoriza aparitia infectiilor cu Candida, unul dintre indicatorii principali ai unui diagnostic AIDS. In 1981 s-a dovedit ca Bactrim provoca masive daune ADN-ului celular uman, chiar si dupa o scurta administrare. La inceputul anilor 80 s-au efectuat experimente pe animale in cadrul carora au fost administrate antibiotice similare Bactrim impreuna cu diferite gaze pe baza de azot. Consecinta evidenta Cancer!

HJE: Au fost trase consecintele necesare din aceste experimente?

 

Dr.K: Absolut niciuna. Desi cauza AIDS si a cancerului la pacientii homosexuali era evidenta, s-a decretat AIDS si bolile de cancer ale acestora ca fiind „misterioase” si astfel s-a ajuns la postularea unui „NOU VIRUS” ca agent patogen. Caci altminteri s-ar fi ajuns la o CATASTROFA cu consecinte inprevizibile pentru industria farmaceutica, ca urmare a proceselor pentru despagubiri! Exista o paralela istorica in lumea medicala: in anii 60 au aparut in Japonia o serie destul de mare de cazuri misterioase, cu daune serioase si chiar foarte grave ale sistemului muscular si nervos, si cu o mare rata de mortalitate. Virologii au presupus ca au descoperit un nou virus, iar prezumtia si noua boala a fost imediat preluata in mai toate manualele de medicina din intreaga lume. (Nota Quibono: Lucrul acesta il fac de fiecare data dansii, virologii. Descopera mereu noi virusuri, dar pe nici unul dintre acestia nu reusesc sa-l analizeze, sa-l fotografieze, sau sa-l combata terapeutic. Nu vi se pare ciudata) Ani mai tarziu catorva medici li s-a parut suspect faptul ca toti acesti bolnavi aparent infectati de un misteros virus, fusesera terapiati anterior cu un preparat contra diareei provocate de amoebe, care provenea de la concernul farma Ciba-Geigy si care purta denumirea de „Entero-Vioform”. Preparatul a fost retras de pe piata ca urmare a proceselor de despagubiri intentate respectivei firme, iar boala a …. disparut ca prin minune. Impreuna cu „virusul” nou descoperit de virologii nostrii harnici. Ce este insa si mai interesat pentru noi aici este faptul ca „Entero-Vioform” are o actiune toxica asupra mitocondriilor, similara Azathioprin, Bactrim, nitratilor, etc.

 

HJE: In cartea Dumneavoasra documenti detaliat faptul ca teoriile enuntate pana in prezent asupra cauzei aparitiei AIDS si cancerului si asupra cauzei deceselor provocate de AIDS si cancer sunt complect false. Care sunt motivele pentru care totusi pana astazi domina, in cercetarea cancerului si AIDS-ului, teoria virala? (Nota Quibono: Si acest „pana astazi” il putem lua textual, pana astazi, in 2010)

 

Dr.K: In cazul pacientilor cu transplant de organe care dezvoltasera sarcomul Kaposi a fost certificat un fenomen clinic hotarator: daca se intrerupea administrarea Azathioprin-ului, tumorile (unele mari cat un ou de gaina) dispareau complect. Acest fapt contrazice fundamental dominanta teorie a cancerului, care sustine ca si cauza a cancerului o mutatie genetica in ADN-ul celular, precum si conceptia terapeutica conform careia prin chemoterapia, radiatii si operatii, cancerul putea fi combatut. Conceptia alopata sustine faptul ca transformarea cancerigena a celulelor este ireversibila. Ori disparitia tumorilor in cazul intreruperii administrarii Azathiprin-ului punea in pericol intreaga constructie teoretica, si mai ales fabuloasele profituri realizate de catre industria farmaceutica prin liniile terapeutice standard enumerate mai sus. In 1971 presedintele Richard Nixon a decretat „razboi contra cancerului”, si astfel s-a efectuat cea mai mare investitie de capital in domeniul cercetarii medicale din istorie. Cei care au profitat in primul rand au fost cercetatorii din domeniul cancerului precum si cei din domeniul retrovirusurilor (se specula faptul ca retrovirusurile declanseaza cancerul). Aparitia sarcomului Kaposi la homosexuali si la pacientii cu deficiente imunitare conditionate toxic/farmacologic i-a adus pe retrovirologi la ideea unei simple dar rentabile afaceri: au fost dezvoltate tehnici de laborator, ca in anii 60 in Japonia, care permiteau falsificarea existentei unor asa-zise retrovirusuri, care fusesera relevati electromicroscopic in celulele cancerigene ale pasarilor si soarecilor din laboratoare, dar niciodata in celulele umane! In laborator au fost „incubate” celule imunitare aflate „in deficit” si recoltate de la pacientii AIDS impreuna cu celule cancerigene leucemice. Suplimentar aceste culturi de celule au fost stimulate cu puternice substante oxidative si cu factorul de crestere Interleukin-2. Proteinele de stress exportate din aceasta mixtura celulara precum si o enzima reparatorie au fost declarate in mod expres ca marker indirect al unei infectii celulare prin acest asa-zis „retrovirus nou”. Dar sinteza unor astfel de proteine provocate de stressul pro-oxidativ a putut fi ulterior relevata si in alte celule umane, normale. Astfel a fost „creat” aparentul nou virus HIV imunodeficitar. Cu alte cuvinte, la fel ca si in cazul din Japonia relatat mai inainte, acest virus nu a existat niciodata. Daca aceste proteine-test umane se aduc in contact cu serum uman, apare o reactie logica antigen-anticorp, asa cum se cunoaste si din cazurile altor proteine „straine”, dar acest lucru apare si in serumul recoltat de la persoanele sanatoase. Asadar se stia ca aceste proteine stimulate prin diferite reactii asupra celulelor AIDS sau de cancer vor reactiona cu tot felul de anticorpi chiar si in serumul probantilor sanatosi, care nu stateau sub „suspiciunea” de a se fi infectat cu presupusul virus HIV. In acelasi timp se stia si faptul ca pacientii AIDS prezentau mari cantitati de anticorpi polispecifici, astfel incat normele de test (titterul anticorpilor) au fost plasate la o anumita „inatime” (cantitate sau nivel mare de anticorpi). Astfel s-a construit artificial un „cerc vicios logic”, in care doar probantii din grupurile de risc reactionau pozitiv la aceste teste „anticorpi anti-HIV”, cu sau fara prezenta unei deficit imunitar celular. Deci, conform acestei logici „strambe” acestia erau infectati cu HIV. Cu aceste teste „anti-HIV” manipulate au fost in ultimii 24 de ani (deja peste 30 de ani acuma in 2010) milioane de oameni selectati ca fiind victime ale presupusei „epidemii sexuale si de infectie a sangelui”, epidemia HIV. In consecinta nenumarati oameni au fost terapiati medical prin metode agresive cu ajutorul „otravurilor celulare” sub presupunerea ca astfel li se va prelungi viata, dar in realitate aducandu-i cu mult mai repede catre finalul care aparent se dorea a fi evitat.

HJE: Au fost suficiente aceste „scamatorii de laborator” pentru a convinge comunitatea stiintifica internationala?

 

Dr.K: Nu. S-a construit suplimentar o teorie simpla, dar aparent plauzibila prin care presupusul virus provocator de AIDS era cuplat cu cauzalitatea cancerului. Cercetatorii din domeniul retrovirologiei au postulat in 1983 ca retrovirusurile nu „ocupa” direct celulele si le transforma in celule canceroase, ci ca „retrovirusul HIV” distruge celulele T4-imunitare, care sunt responsabile cu apararea imunitara intracelulara. Datorita colabarii sistemului imunitar, celulele tumorale „clonate”, care exista in toate organismele ca urmare a mutatiilor intamplatoare, nu mai pot fi tinute „in sah” si astfel se pot multiplica nestingherit. Astfel a fost „creat” sarcomul Kaposi fara substante imunosubpresive induse. La primul Congres International AIDS din 1983 s-a cerut a se efectua o serie de experimente umane pentru a verifica aceasta teorie. Deoarece intre timp, in cazurile pacientilor cu transplanturi, datorita folosirii altei substante imunosubpresoare, Cyclosporin A, a aparut nu numai sarcomul Kaposi, dar si cancer al celulelor limfatice in creier precum si carcinomuri solide in diferite alte organe.

 

HJE: Documentati in cartea Dumneavoastra, cu ce fel de substante anume s-au desfasurat aceste „experimente umane”cu pacientii AIDS sau HIV pozitivi, respectiv se mai desfasoara inca. Ce rezultate au fost obtinute?

 

Dr.K: Toti pacientii AIDS au fost terapiati TOCMAI cu Bactrim (chemo-antibiotic imunotoxic) sau substante inrudite cu acesta, contra infectiilor pulmonare cu fungii (PCP), din 1987 suplimentar contra HIV cu Azidothimydin (AZT), terapie largita in 1989 cu AZT la pacientii HIV pozitivi fara simptome, iar din anii 90 s-a prescris o intreaga „baterie”de substante inrudite cu AZT plus alte preparate toxice pentru mitocondrii, denumite generic „Cocktail”. Aceste preparate provoaca mai devreme sau mai tarziu intradevar AIDS sau cancer in toata regula. Desigur ca nici un pacient nu ar fi acceptat o astfel de terapie daca ar fi stiut sau i s-ar fi explicat ca se avea ca scop prin acestea decuplarea medicamentoasa a apararii celulare imunitare, cu scopul de a se verifica prin experimente umane teoria cancerigene a sistemului imunitar deficitar. Doar ca „inscenarea” cu boala AIDS incurabila, din cauza careia cu siguranta vei muri, a transformat pacientii precum si parintii copiilor HIV-pozitivi in persoane voluntare, foarte cooperante la inghitirea pe termen nelimitat de AZT, Bactrim si altele asemanatoare.

 

HJE: Ati fost unul dintre primii cercetatori care, in baza rezultatelor studiilor internationale asupra monoxidului de azot, ati relevat adevaratele mecanisme de functionare ale unor preparate ca AZT si Bactrim, si de asemenea unul dintre primii care au semnalat faptul ca administrarea de lunga durata a acestor medicamente are ca urmare multiple daune corporale si in cele din urma decesul.

 

Dr.K: AZT are acelasi profil azotic ca si Azathioprin. Grupul Azido din AZT blocheaza respiratia celulara din mitocondrii, identic cu grupul Aza din Azathioprin si cu grupul analog din Trimethoprim. Urmarile, conform legilor biologice, sunt cu certitudine AIDS, cancer precum si degenerare musculara si nervoasa, asa cum sute de studii clinice ale medicinei AIDS-ului si cancerului evidentiaza fara orice fel de indoiala. Materialul probator publicat este impresionant si edificator.

 

HJE: Au reusit cercetatorii din domeniul AIDS si cancerului prin experimentele lor perverse pe pacienti umani sa certifice teoria lor asupra genezei cancerului prin controlul imunitar?

 

Dr.K: Nu, deoarece ei sunt „fixati” pe ideea mutatiei genetice in ADN-ul din nucleul celular si pe conceptul conform celulele cancerigene sunt celule straine organismului, astfel incat oricum ei cauta intr-un loc gresit. Ei nu au reusit nici descifrarea aparentului „mister AIDS”. Ceea ce nu puteau prevede este faptul ca intre timp au aparut noi cunostinte fundamentale in afara medicinei AIDS-cancer ortodoxe, cunostinte care conduc catre absurd teoriile cercetatorilor virologi.

 

HJE: Puteti sa ne prezentati pe scurt aceste noi cunostinte?

 

Dr.K: Toate celulele umane au rezutat ca urmare a mostenirii unei „uniuni celulare” care a avut loc cu 1,5-2 miliarde de ani in urma. La acea vreme unele monocelule, cu castig energetic oxidativ, au ocupat (populat) alte monocelule, care erau dependente de oxigen pentru obtinerea energiei. Primele, denumita mitocondrii, traiesc ca si colonii de celule in toate celulele de alge, plante, ciuperci, animale si oameni. Mostenirea genetica a celor doua tipuri de celule a fost cuprinsa (unificata) in nucleul celular actual. Mitocondriile au pastrat un „rest” de mostenire genetica care slujeste la sinteza proprie de proteine, in cooperare cu proteinele codate in nucleul celular, care au fost „importate” mitocondriilor. In medie cele circa 1.300 de mitocondrii care se gasesc in fiecare celula umana poseda impreuna circa 50.000 de gene active, adica mai multe gene active decat sunt in nucleul celular. Intre coloniile de mitocondrii, care in faze alternative de pauza si activitate furnizeaza circa 90% din necesarul energetic al intregii celule, si celula „gazda” care le contine, mai exista pe deasupra, prin intermediul cailor de legatura mitocondriene, un complex schimb import-export de fluxuri de protoni si electroni, un schimb permanent de ioni, pregatirea si punerea la dispozitie de molecule ATP, care sunt moleculele de transport al energiei precum si complexe produse metabolice. Deoarece ATP nu poate fi depozitat si conservat, el este produs zilnic de catre mitocondrii (din care posedam de peste o mie de ori mai multe decat celulele pe care le avem in organism) in cantitati foarte mari, aproximativ in aceasi masa (greutate) ca cea a insasi corpului nostru. Mitocondriile, si acesta este elementul nou, revolutionar, care nu de mult timp a fost recunoscut si confirmat, sunt coordonate cu ajutorul unei mixturi gazoase formate din monoxid de azot si anioni superoxid. Ultimii rezulta ca produs al lantului respirator oxidativ in mitocondrii. Gazul de monoxid de azot a fost de abea pe la mijlocul anilor 80 descoperit ca fiind prezent in toate celulele umane ca si gaz functional arhaic. Intre coloniile de mitocondrii si celula în întregul ei are loc un permanent schimb de punere la dispozitie a energiei care este coordonat si controlat sub forma gazoasa In timpul fazei tarzii a diviziunii celulare, in faza timpurie de vindecare a ranilor sau in faza embrionala pâna în momentul nasterii producerea de energie se desfasoara (este conectata) exclusiv prin producerea de molecule ATP pe cale neoxidativa, fermentativa. Acest lucru slujeste la protejarea partilor de material genetic al celulelor-gazda arhaice, care in sus-numitele faze de diviziune celulara sunt mai sensibile (in comparatie cu mitocondriile) la oxizi si produsele respective derivate. Deci mostenirea noastra celulara este o simbioza celulara care poseda material genetic „dublu”, provenit din doua tipuri de celule arhaice. Din punct de vedere evolutionist-biologic putem spune ca suntem „hermafroditi”. Toate procesele bioenergetice si biochimice, desigur indeosebi in mitocondrii, sunt dependente de un potential Redox variabil puternic negativ, ca si conditie de baza biofizicala pentru complexele curgeri de protoni si electroni. (Potentialul Redox este o unitate de masura pentru capacitatea de oxidare, respectiv reducere oxidativa. Sistemele cu potential Redox negativ pot reduce sistemele cu potantial Redox pozitiv, dar pot si fi oxidate de catre acestea). Acest potential Redox negativ este in principal asigurat de catre exceptionala tripeptida Glutation, care pune la dispozitie, prin protoni liber convertibili din grupul sulf-hidrogen al moleculei sale centrale, aminoacidul Cystein.

 

HJE: Care sunt consecintele acestor noi cunostinte pentru intelegerea genezei cancerului, a AIDS si pentru terapia cancerului si AIDS?

 

Dr.K: Consecintele sunt fundamentale! In cazurile de cancer, de „HIV-pozitiv” (deci de productie marita de anticorpi polispecifici), in AIDS-ul manifest (deci infectii intracelulare cu fungii, in infectiile prin protozoare si micobacterii precum si in unele cazuri de infectii virale reale, in Colitis ulerosa, in traumele severe, arsuri si alte boli sistemice si cronice), avem in principal de a face cu un deficit sistemic de Cystein si Glutation. Aceasta situatie apare ca urmare a unui consum prea mare de Cystein si Glutation (la fel ca in cazul nitrosubstantelor, deci cele pe baza de azot), a unei deficitare preluari de Cystein si/sau a unei dereglari a sintezei noi de Cystein din Methionin in ficat (spre exemplu datorita unor inhibitori de acid folic cum este Bactrim, etc.) si/sau a unei dereglarii a sintezei de Glutation (conditionata toxic-farmacologic prin foarte multe substante). Organismul sufera ca urmare a unui eclatant deficit de protoni liber convertibili. In conditiile moderne de civilizatie din zilele noastre, organismul trebuie sa „elimine” peste 60.000 de diferite toxine si otravuri, si aceasta cu ajutorul sistemului Glutatuion. Transformarea celulelor normale in celule canceroase poate surveni atunci cand datorita deficitului de Glutation capacitatea si rezervele lantului respirator al mitocondriilor de a produce ATP scade sub o anumita valoare critica iar oxigenul nu mai este utilizat pentru producerea de energie celulara (aparenta deficienta de oxigen, pseudohipoxie). Intr-o astfel de situatie, partea de genom din nucleul celular care contine materialul informational mostenit de la celulele arhaice functioneaza ca un fel de „memorie de deficit al protonilor”, si se ajunge, genetic si supragenetic, la o complexa contra-regulare. Schimbul cu mitocondriile este blocat, celulele, dupa diviziunea celulara, nu mai pot re-cupla cu mitocondriile si raman „prizoniere” in ciclul divizarii celulare. Celulele (canceroase) astfel transformate nu mai pot insa nici declansa apoptoza programata, deoarece pentru aceasta ar fi nevoie de cuplarea mitocondriilor, ori acest circuit, datorita sintezei de monoxid de azot contra-regulator, ramane inchis. Hotarator este in aceasta situatie si circuitul de schimb al calciului dintre mitocondrii si plasma celulara, care de asemenea este blocat. Celulele cancerigene au din foarte multe puncte de vedere asemanari izbitoare cu celulele embrionale. Este deci vorba de o cuplare de durata „inapoi” in genumul si programul energetic arhaic, o regresie, care pana in prezent a fost definita ca mutatie intamplatoare „maligna” si ale carei cauze nu puteau fi explicate. Din punct de vedere evolutionist si al proceselor din simbioza celulara, transformare „cancerigena” poate fi inteleasa si explicata, atunci cand sunt intelese legile co-evolutiei.

 

HJE: Este acesta bolcare a proceselor de re-cuplare din cazul celulelor cancerigene ireversibila?

 

Dr.K: Aceasta este intrebarea cardinala din punct de vedere terapeutic. Disparitia sarcomului Kaposi ca urmare a eliminarii adminstrarii de Azathioprin, care provoaca, ca de altfel toate nitro-substantele, un mare consum de Glutation, pledeaza exemplar pentru o astfel de posibilitate de de-blocare. Dar avem intre timp o gramada de alte dovezi. Experimentele de laborator pe animale au aratat ca putem complect elimina celulele tumorale si chiar metastazele atunci cand este stimulata producerea de monoxid de azot. Cele mai impresionante rezultate de vindecare a cancerului au fost obtinute prin echilibrarea Cysteinului si Glutationului in dozaj inalt, prin regularea potentialului Redox cu ajutorul preparatelor cu o buna disponibilitate biologica.

 

HJE: Este suficienta terapia Glutationului sau mai sunt necesare si alte masuri terapeutice?

 

Dr.K: Terapia simbiozei celulare prin reechilibrarea Redox cu ajutorul Cystein si Glutatuion este obligatorie in terapia de baza. Dar cancerul este un „eveniment” foarte individual si foarte complex. In ultimii zece ani nenumarate studii au relevat diferite posibilitati terapeutice non-agresive si eficiente de inhibare a contra-regularii celulelor cancerigene. Arta vindecarii, deci a combaterii contra-regularii celulelor cancerigene necesita o combinatie inteligenta de, sa zicem asa, „acceleratie si frana”. Deoarece pana acuma nu erau cunoscute suficient elementele de baza ale simbiozei celulare, lipseau elementele probatorii de baza in favoarea unui concept integral al unei terapii de „echilibrare”, sau daca vrem sa formulam in mod traditional, al unui concept de armonizare „Yin-Yang”.

 

HJE: Poate terapia de reechilibrare biologica sa ne scuteasca de chemoterapie?

 

Dr.K: In principiu da! Chemoterapia tinteste in primul rand in aparatul diviziunii celulare. Dar in prima faza sunt afectate structurile mitocondriale, care fiind provenite din eubacterii, nu au proteine de protectie si nici mecanisme reparatorii pentru genele lor, fiind mult mai sensibile la chemoterapia prooxidativa decat genele din nucleul celular, care sunt in mod deosebit protejate.De-a lungule evolutiei vietii mitocondriile au functionat foarte bine. La animalele salbatice practic nu se pot stabili defecte in ADN-ul mitocondrial, in timp ce lista bolilor mitocondriale innascute si mostenite la oameni este din ce in ce mai lunga, de la Alzheimer la Parkinson si gravi miopatii cardiace. Problema fiecarei chemoterapii este ca in fiecare tumoare se gasesc celule cu contraregulare diferita. Deci prin chemoterapie vor fi o parte din celulele canceroase distruse, ceea ce se numeste remisie. Alte celule cancerigene insa, tocmai si prin atacul simultan asupra mitocondriilor, vor fi constranse la o puternica contra-regulare. Acest lucru este valabil si pentru celulele care inca nu sunt complect transformate (cancerigen) si care se afla inca in stadiul compensat de dis-simbioza celulara. Ca rezultat se ajunge astfel la o „selectare” a celulelor metastazice sau a tumorilor secundare. Pacientii bolnavi de cancer, care inainte si in timpul unei chemoterapii au efectuat o terapie biologica de echilibrare relateaza mult mai putine efecte secundare si suporta chemoterapia mult mai bine. Problema majora este insa la efectele ulterioare, tarzii, ale chemoterapiei. ADN-ul mitocondrial o data deteriorat, nu poate fi reparat, iar defectele pot, o data cu anii, sa se amplifice, lucru care individual nu poate fi calculat. Durata medie de viata (supravietuire) a pacientilor cu cancer dupa o chemoterapie este, conform unui studiu de lunga durata al Centrului German de Cercetare a Cancerului, de 3,5 ani, in timp ce fara chemo-terapie este de 12 ani! Rezultatul acestui studiu este deja mai vechi de 10 ani, dar de atunci nu s-a prea schimbat nimic in bine in ceea ce priveste durata de supravietuire in cazurile de carcinoame solide. De altminteri in 1996 in USA a fost declarat oficial ca „razboiul contra cancerului” (declansat în 1971) ca fiind PIERDUT!

 

HJE: Ce ii sfatuiti pe cei afectati de cancer?

 

Dr.K: Pe cei atinsi de un astfel de diagnostic cat si pe membrii familiilor lor in sfatuesc sa nu intre in panica datorita aflarii unui astfel de diagnostic, ci sa aiba rabdarea si puterea de a se informa si intelege ca celulele cancerigene nu sunt „corpuri straine”, ci reactii biologice conditionate programate de-a lungul evolutiei biologice, reactii care in principiu sunt reversibile, atata timp cat organismului i se da ceea ce are nevoie cu adevarat.

 

HJE: Care sunt consecintele pentru cauza, diagnosticul si terapia in cazul HIV/AIDS?

 

Dr.K: Hotaratoare este constientizarea faptului ca celulele imunitare ajutatoare T4 din sange nu sunt distruse datorita vreunui virus, fie HIV sau de vreun alt fel, si ca imunitatea celulara este recuperabila, poate fi re-echilibrata, recastigata. Deja de la inceputul anilor 90 s-a descoperit faptul ca la oameni, la fel ca la toate mamiferele, exista doua subgrupe de celule T4. Ori acest lucru nu se diferentiaza in cadrul analizelor de laborator in medicina HIV/AIDS. Numarul de celule T4 din sange este insa dependent de relatia dintre aceste doua subgrupe, TH1 si TH2. In cazul unui deficit de Cystein si Gkutation, celulele TH2 devin dominante, sunt cu precadere produse, dar aceste celule „migraza” din fluxul sangvin catre organele limfatice pentru a stimula productia de anticorpi. Simultan scade numarul celulelor T4 din subgrupa TH1, care se ocupa cu producerea de gazului citotoxic monoxid de azot, si care este folosit contra celulelor care contin eventual un agent patogen intracelular. Acest „switch” (comutator) al echilibrului celulelor T4 este, la fel ca si in cazul transformarii in celule canceroase, provocat si conditionat de Cytokinele de Tip 2. Aceia dintre pacientii AIDS care sunt intradevar periclitati au relevat in urma analizelor o dominanta a Cytokinelor de Tip 2. Asadar aceleasi legi ale dublei strategii imunitare de aparare intracelulara cat si extracelulara, care sunt programate prin evolutia biologica a contra-regularii in caz de deficit al protonilor liber-convertibili, sunt valabile in AIDS la fel ca si in cancer. Deoarece majoritatea terapeutilor se pare ca nu cunosc aceste legi, sau nu vor sa le cunoasca, mai devreme sau mai tarziu ii omoara pe cei stigmatizati ca HIV-pozitivi (chiar si pe cei din stadiul primar, care nu sunt in pericol de a dezvolta intradevar un AIDS), deoarece nici Cysteinul, nici Glutationul, si nici alti parametrii importanti nu sunt masurati prin analize de laborator. In loc de aceasta, prescriu pe termen nelimitat chemo-antibiotice si chemo-terapeutice, care sunt mari „consumatoare” de Glutation si toxice pentru mitocondrii. Sau daca chiar masoara aceste valori, totusi administreaza terapia standard, ca urmare a „fixatiei HIV”, sau recurg la un compromis putred, administrand in paralel cu chemoterapia si L-Cystein si Glutation, care insa pe termen indelungat nu pot compensa efectele toxice contraproductive ale substantelor chimice.

 

HJE: Dar ce anume se petrece in organismul pacientilor „HIV-pozitivi”, atunci cand dupa inceperea terapiei „cocktail” se simt subiectiv mai bine?

 

Dr.K: Acesta este asa numitul efect al „masinii de tuns iarba” (taierea vegetatiei la o anumita dimensiune, uniform, fara a tine cont de ce anume plante cresc pe terenul respectiv). Cei mai frecventi agenti patogeni oportunistici, fungiile si protozoarele, poseda de asemenea mitocondrii, al caror lant respirator este inhibat de asemenea de catre AZT, Bactrim etc. Acest efect insa nu trebuie confundat cu fictiva „inhibare HIV”. Si hotarator este faptul ca unele fungii si protozoare, la fel ca si unele celule cancerigene, pot supravietui atacului chimic prin contra-regulare. Aceasta este asa numita „problema a rezistentei”. Raul principale este acela ca deficitul primar de Glutation si productia deficitare de monoxid de azot dependenta de acesta, nu va fi reechilibrat (refacut), si deci organismului i se refuza mijlocul de supravietuire, sistemul reparator si de autovindecare. In loc de aceasta, ca urmare a chemoterapiei, statutul deficitar se agraveaza si pe deasupra sunt stimulate mecanismele de contra-regulare, de castigare a rezistentei de catre fungii si protozoare (paraziti rezistenti), respectiv de celule cancerigene rezistente, iar capacitatea detoxifiana a mitocondriilor in celulele imunitare si ne-imunitare este fortata pana la punctul critic. Deci prelungirea vietii in cazul aparentei „infectii mortale inevitabile” este in realitate imaginea in oglinda a erorii terapeutice, care creaza conditiile declansarii unui „cerc diabolic”. Mai multe studii clinice efectuate in USA au confirmat intre timp ca tocmai acei pacienti decedeaza, la care asa-zisa „incarcatura virala”, masurata in aceste cazuri prin foarte indoielnica metoda PCR, scazuse datorita terapiei combinate, lucru aparent confirmat si prin cresterea numarului de celule T4 din serumul sangvin. Relativa crestere a numarului celulelor T4 se datoreaza „reintoarceii” in circuitul sangvin a celulelor TH2, care nu-si mai pot efectua functia de ajutoare in celulele producatoare de anticorpi, deoarece dezvoltarea acestor celule este blocata prin chemoterapie. Aparenta scadere a ARN-ului apartinand HIV din serumul sangvin este un efect al consumului masiv de ARN in vederea proceselor reparatorii ale ADN-ului defectat prin chemoterapie. Asadar avem de a face pe termen lung cu aparente succese terapeutice, care in fapt mascheaza efectele reale ale chemoterapiilor si chemoantibioticelor. Fara o terapie consecventa de echilibrare, este doar o chestiune de timp si de stare a pacientului, pana la momentul in care, ca urmare a intoxicarii de durata, lantul respirator al celulelor imunitare va atinge „the point of no return” (punctul din care nu mai exista intoarcere). Trebuiesc foarte serios luate in considerare efectele „in timp” ale terapiei de lunga durata cu AZT , Bactrim, etc. care sunt administrate pacientilor „HIV-pozitivi”, terapie care la un anumit moment „critic” este oprita. Pacientii par a fi trait cativa ani „aparent sanatosi”, dupa care apar caderi fatale ale anumitor organe, infarct, sepsis, coma cerebrala sau hepatica. Aceste evolutii nu au nimic de a face cu „HIV”, desi medicina alopata sugereaza aceasta. Este vorba in fapt de efectele tarzii ale terapiilor chemo (profilaxia de durata anti-AIDS) care provoaca daune ireparabile ADN-ului mitocondrial. Astfel pot apare caderi fatale ale organelor si tesuturilor care sunt bogate in mitocondrii sau, in cazul unei contra-regulari celulare, dezvoltarea unor tumori cancerigene. HJE: Cercetarea ortodoxa HIV/AIDS sustine de câtiva ani teoria conform careia inhibarea proteazei introdusa în 1996, impreuna cu AZT, Nevirapine, etc. a produs o revolutie in terapia AIDS si vorbeste despre „eliminarea HIV” in circa 3-4 ani. Mass-media vorbeste chiar de un „efect Lazar” (nume preluat de la personajul din Noul Testament, decedat si inviat de catre Iisus Hristos). Dr. K: Campania in favoarea Crixivan, Viramune, etc. a fost condusa, din 1996, de catre cunoscuta firma publicitara Burson-Marsteller, partenera a megacompaniilor farmaceutice Glaxo Smith Kline, Pfitzer, Eli Lily, Bristol Myer Squibb, etc.Toate promisiunile de vindecare au trebuit „retrase”, infirmate incepand din 1999, deoarece urmarile negative ale medicamentatiei cu Nevirapine, AZT si inhibatorii de proteaza cum este Crixivan erau prea evidente pentru a mai putea fi puse pe seama „HIV”. Crixivan (si celelalte medicamente din aceasi familie) a produs caderea ficatului, pancreasului, rinichilor, a provocat diabet, masive dereglari ale metabolismului grasimilor, hipertensiune, atacuri cardiace, apoplexii, etc. Conform studiilor clinice este in esenta vorba despre afectiuni mitocondriale provocate farmacotoxic. Cazurile de colabare a ficatului ca urmare a terapiei cu Crixivan etc. nu sunt considerate a fi decese provocate de AIDS, deoarece aceste situatii apar deseori inainte de a a apare vreuna dintre cele 29 de boli cuprinse in catalogul Sindromului AIDS, aparand chiar si la pacienti care nu prezentau nici un fel de simptome AIDS. De atunci au aparut articole care sustineau ca o complecta eliminare HIV necesita intre 10 pana la 60 de ani!!! Doar ca, din nefericire, perioada de timp in care organismul poate suporta o astfel de terapie cu AZT, Nevirapine si inhibatori de proteaza nu este mai lunga de maximum 2-3 ani! Obsesia colectiva fixata viral permite medicinei HIV/AIDS, intr-un spatiu lipsit de legalitate, sa actioneze total iresponsabil si fara a fi trasa la raspundere pentru prea multele consecinte fatale ale terapiilor pe care le aplica. A nu sti sau a nu dori sa stii nu poate insa constitui un alibi pentru degradanta indiferenta cu care autoritatile, organizatiile medicale, mass-media si mai toti ceilalti oameni obisnuiti asista la ruinarea fara precedent a eticii stiintific-medicale.

 

HJE: Ce ar trebui sa se intample in medicina cancerului si a AIDS?

 

Dr. K: Explicatiile plauzibile ale medicinei evolutionist-biologice asupra cauzalitatii , diagnosticului, preventiei si terapiilor AIDS, cancerului, bolilor degenerative ale sistemului nervos si muscular nu mai pot fi ignorate in virtutea teoriile perimate din trecut. Este absolut necesara o clarificare si lamurire a celor afectati de astfel de boli precum si o recalificare a terapeutilor. Consider, ca medic cu o lunga experienta, ca dupa 37 de ani de „razboi contra cancerului” (Nota Quibono: între timp sunt aproape 50) si 27 de ani de „vanatoare a unui virus” (si aici intre timp sunt aproape 40 de ani) ca elementele legilor biologiei celulare nou descoperite, diagnosticele de laborator focusate concret asupra anumitor parametrii si terapia de echilibrare biologica aplicata diferentiat de la un pacient la altul nu mai pot fi ignorate, ba mai mult, au devenit indispensabile, fundamentale si foarte eficiente pentru orice directie terapeutica.

 

Dr. Med. Heinrich Kremer a obtinut doctoratul in medicina, psihiatrie si neurologie. De asemenea el are studii in sociologie, psihologie si politica; este director medical emerit, specialist in reabilitarea psiho-somatica. Intre 1968-1979 a condus un proiect federal initiat de guvernul german care avea in vedere reabilitarea dependentilor de droguri, a infractorilor cu delicte sexuale si a persoanelor cu devieri de personalitate. Intre 1981-1988 a fost directorul medical al unei clinici pentru dependenti de droguri, care acoperea orasele Berlin, Bremen, Hamburg, precum si landurile Schleswig-Holstein si Niedersachsen. In 1988 isi prezinta demisia din aceasta functie, ca urmare a divergentelor de opinie filozofice si medicale si a celor de etica profesionala vis-a-vis de concernele farma si politica AIDS. Din 1988 se ocupa de cercetarea de baza in domeniul cancerului si AIDS. In prezent traieste in Barcelona, Spania.

traducere sursa